Clubul de rugby al Timişoarei are un nou nume, dar rămâne în continuare fără antrenor. ”Răzvrătitul” Grainger Heikel nu i-a înduplecat pe mai marii acestui sport din România să îi reducă suspendarea primită după ce a trimis o scrisoare de protest către International Rugby Board.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au stabilit cum se vor împărţi banii de la bugetul local la capitolul sport în 2015, nu rămâne decât să-şi dea acordul şi aleşii pentru asta. Vorbim despre peste 3,2 milioane de euro per total, iar cele mai mari sume vor merge, ca de obicei, către ACS Poli – aproape 1,6 milioane de euro. Asociaţia finanţată de autorităţi a încheiat anul cu datorii de personal, potrivit reprezentanţilor municipalităţii...
Tradiţionalul cantonament de la Valea lui Liman a fost înlocuit în acest an de rugbiştii timişoreni cu un stagiu de acumulare la Băile Herculane. Avantajul noii locaţii este baza de recuperare de la hotel, una excelentă după cum au apreciat sportivii, dar şi un teren de antrenament greu, la câţiva kilometri, la Mehadia. Pus la punct în ianuarie, mini-cantonamentul se bucură şi de prezenţa jucătorilor români de la Saracens RCM Timişoara care sunt selecţionaţi la naţională.
Timişorenii intră în spiritul Crăciunului. Luni seara, de Ziua Naţională a României, în centrul oraşului a fost aprins iluminatul festiv de sărbători şi s-a deschis oficial Târgul de Crăciun. Timişorenii, adunaţi în număr mare în Piaţa Victoriei, au dansat Hora Unirii şi i-au felicitat pe campionii de la RCM, care au câştigat Cupa României la rugby şi au adus trofeul acasă.
Dacă nu a ajuns în finala campionatului, a ajuns măcar în finala Cupei României. RCM Timişoara a învins la un scor categoric, pe stadionul Ghencea, Dinamo Bucureşti, 78 – 12, în semifinala competiţiei şi va juca pe Cluj Arena, împotriva veşnicei rivale, Baia Mare.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
România
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Ştiri din Timiș
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.
Ştiri din Timiș
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii.
2
România
Editura Nemira avertizează că noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, fără autoare și literatură contemporană, poate reduce interesul pentru lectură și gândirea critică, și lansează o petiție pentru schimbarea ei.
Ştiri din Timiș
Evenimentul caritabil „Santa Paws - Christmas is a Feeling” va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 10:30, la Tucano Coffee de la Iulius Town. Evenimentul face parte din seria lunară „La cafea cu blănosul” și este organizat pentru susținerea câinilor fără stăpân aflați în grija Asociației Furrytales – Povești cu blănoși.