O instalație ce constă în amenajarea unui spațiu „in utero”, oferind o experiență senzorială și emoționantă, va putea fi văzută la Timișoara până în data de 22 octombrie. Aceasta conține o lucrare de artă imersivă constând într-o fotografie dotată cu senzori care atunci când este atinsă de public spune mai multe fragmente de povești ale mamelor care și-au pierdut copiii înainte de naștere.
Cele două hipermarketuri operate la Timişoara de Auchan după preluarea de la reţeaua Real, parte din cea mai mare tranzacţie comercială a anului 2015, vor fi achiziţionate integral de noul proprietar. Consiliul Concurenţei şi-a dat acordul pentru preluarea de către grupul comercial francez a 12 magazine şi galerii comerciale operate de retailer, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 260 de milioane de euro.
Comerţul timişorean de mari dimensiuni se schimbă. Unul dintre cele mai vechi nume de pe piaţa locală a retailului dispare de pe piaţă, un alt nume îi ia locul. O tranzacţie stabilită undeva sus, la nivel european, va influenţa inevitabil şi decisiv piaţa hypermarketurilor. Nouă nu ne rămâne decât să sperăm la preţuri cât mai bune, ca urmare a unei concurenţe reale.
Timişorenii îşi vor lua adio în această primăvară de la unul dintre primele branduri din domeniul comercial apărute pe piaţa locală. Cele două magazine din Timişoara vor fi rebranduite, urmând să fie operate de un alt retailer, care a achiziţionat această reţea anul trecut.
O tânără mămică din Timişoara ne-a sesizat cu privire la faptul că a vrut să cumpere peşte pentru copil dintr-un hypermarket şi a constatat că produsul era alterat. Femeia a încercat să ia legătura cu autorităţile pentru a depune reclamaţie, însă în zadar. La telefoanele de la Protecţia Consumatorilor ori nu răspunde nimeni pentru a-ţi prelua reclamaţia, ori vorbeşti cu robotul în weekend. Aceeşi situaţie şi la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Autorităţile au dispus în cele din urmă retragerea de la comercializare a produsului, la sesizarea www.tion.ro!
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.
Eveniment
La începutul acestei săptămâni, marți, trei copii de la o școală din Lugoj s-au luat de un coleg, în timpul unei pauze. La fața locului a fost chemată poliția.
1
România
G4Media.ro prezintă datele din al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă fără echivoc că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinația Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis, companie intrată în insolvență la începutul lunii octombrie. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soția, Sorin Grindeanu și Laura Vicol împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă (co-acționar Nordis).
2