
ADVERTORIAL. În Anul european al patrimoniului cultural, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Cultural German din Timișoara și Asociația Prin Banat pregătesc o aplicație inovatoare care să revitalizeze locuri încărcate de istorie din oraș. ARound the city app va folosi realitatea augmentată (AR) pentru a face posibilă o experiență 2.0 de descoperire a patrimoniului.

A curs multă cerneală în ultimii ani despre schimbările de paradigmă în tehnologie. Și deși nu este unul recent, evoluția tehnologiei a făcut ca în discuții să apară tot mai des termenul de realitate augmentată. Este vorba despre conceptul de a aduce o realitate virtuală și a o suprapune peste lumea reală, tangibilă, care poate fi observată cu ochiul liber. Aurasma este o platformă de realitate augmentată care îți permite să privești și să interacționezi cu lumea reală într-un mod nou. Practic, orice obiect din jurul nostru poate avea o aură a lui care poate fi un simplu videoclip, link spre o pagină web sau chiar o animație 3D extrem de realistă.
Mapamond
Cântăreața americană Lady Gaga a anunțat turneul „The Mayhem Ball”, care va include concerte atât în Regatul Unit, cât și în mai multe orașe din Europa, informează DPA, citată de Agerpres.
1
Ştiri sportive
Rapid, FCSB și CFR Cluj au fost sancționate miercuri de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, ca urmare a incidentelor din prima etapă a play-off-ului Superligii, a anunțat Liga Profesionistă de Fotbal, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Un complex multifuncțional pentru sport și agrement, dedicat tuturor timișorenilor dar și celor ce vizitează Timișoara, se deschide pe amplasamentul fostei baze sportive AEM.
Mapamond
Kenya a recunoscut oficial Kosovo ca stat independent, devenind prima țară care face acest pas după aproape cinci ani de stagnare în eforturile Priștinei de a obține noi recunoașteri internaționale, relatează miercuri Reuters.
1
Mapamond
Europa ar trebui să-și crească stocurile de echipamente critice și să încurajeze populația să aibă provizii suficiente pentru cel puțin 72 de ore în caz de criză, a transmis miercuri Comisia Europeană, relatează Reuters, conform Agerpres.
2
Capitală Culturală
Teatrele lumii celebrează în fiecare an, în data de 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului.
Eveniment
Miercuri, pirotehniștii de la ISU Timiș au descoperit în extravilanul comunei Săcălaz trei bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial.
Eveniment
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” din județul Timiș construiește o nouă unitate de pompieri în comuna Pișchia, în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă, cu scopul de a îmbunătăți eficiența intervențiilor în caz de urgență. Investiția totală este de aproape 5 milioane de lei.