Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat miercuri începerea unor noi lucrări în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, planuri prezentate încă de acum o lună. Autorităţile locale intenţionează să interzică circulaţia maşinilor şi a motocicletelor în zona respectivă, unde vor fi amenajate o pistă pentru biciclişti, una pentru plimbări cu rolele şi o alee pietonală. În jurul pistelor ar urma să fie plantaţi şi 400 de noi arbori.
Aşa acum am anunţat deja, Parcul Justiţiei din centrul Timişoarei va fi modernizat pe bani europeni. Timişorenii sunt invitaţi marţi să-şi facă poze cu copacii! Oficialii primăriei au anunţat zilele trecute predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor, iar unii locuitori ai urbei se tem că s-ar putea să dispară din arbori. Cea mai importantă noutate poate este desfiinţarea gardurilor care împrejmuiesc acum parcul – modelul adoptat va fi cel al peluzelor englezeşti şi va fi permis inclusiv statul în iarbă.
Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a început, anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, o acţiune de strângere de fonduri. Iar rezultatele obţinute s-au văzut în aceste zile, atunci când a fost finalizată reabilitarea unui salon de la Secţia de Terapie Intensivă a Maternităţii Bega. Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 11.000 de euro.
Au început lucrările de reabilitare a Parcului Pădurice Giroc din Timişoara, sau Lidia, după cum mai este el cunoscut. Autorităţile locale vor investi în acest parc peste 1,2 milioane de euro în acest an. Se vor planta noi specii de trandafiri şi aproape 2.000 de arbori şi arbuşti, parcul va avea diverse zone tematice – italiană, grecească, englezească şi chiar... romantică -, va fi amenajat un lac cu nuferi, vor fi refăcute aleile, vor fi piste pentru biciclişti şi echipamente de fitness.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că, în perioada 11 - 14 martie, se va întrerupe apa în Timișoara și Cenad pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Azi în Timișoara
Marți, 11 martie, puteți merge la un spectacol de teatru sau la expoziții.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, internat de peste trei săptămâni la vârsta de 88 de ani, „se îmbunătăţeşte”. Viaţa Papei Francisc nu mai este în pericol, anunţă luni Vaticanul.
Ştiri din Timiș
Cele mai noi tehnici și aparate din domeniul cosmetologiei au fost prezentate, luni, la Timișoara, la BeautySphera 2025.
Cinema
Cinema Studio invită liceenii din Timișoara la „Film After School”, un cineclub în care elevii vizionează un film o dată pe lună, pe care ulterior îl vor dezbate împreună.
Ştiri din Timiș
În ultimele șase luni, Primăria Lugoj a aplicat amenzi în valoare totală de peste 53.000 lei celor care au poluat orașul aruncând sau dând foc la deșeuri. Cei vinovați au fost prinși fie la fața locului, fie identificați ulterior cu ajutorul camerelor de supraveghere.
Ştiri sportive
România a obținut o medalie de aur la individual feminin, prin Laura Georgeta Ilie, și una de bronz în proba pe echipe, luni, în competiția de pușcă aer comprimat 10 metri, la Campionatele Europene de tir sportiv de la Osijek, Croația, potrivit Agerpres.
Mapamond
VIDEO. Dezastru maritim în largul Angliei. Coliziune puternică între o navă de marfă și un petrolier
Tragedie pe mare, în largul Angliei. O coliziune violentă între o navă de marfă și un petrolier a declanșat incendii uriașe pe ambele ambarcațiuni, potrivit presei britanice. Flăcările au cuprins rapid navele, transformând oceanul într-o scenă de infern. Până în prezent, 32 de persoane au fost salvate și aduse la mal în viață.