Mai multe ambulanțe s-au deplasat sâmbătă pe bd. Liviu Rebreanu din Timișoara. Cititorii Tion ne-au scris, îngrijorați, dorind să afle dacă s-a produs vreun eveniment deosebit care necesită intervenția salvatorilor ori are loc vreun exercițiu. De fapt, ambulanțele au fost trimise, în semn de omagiu, la înmormântarea medicului Iancu Leonida.
Două persoane au fost rănite, vineri dimineața, în urma unui accident care a avut loc pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, în apropiere de fosta Școală Generală nr 9. Șoferul unui autoturism marca Peugeot a încercat să întoarcă mașina pe liniile de tramvai, când a fost lovit de o Dacie care circula din sens opus.
O adolescentă în vârstă de 17 ani şi copilul ei de doar 3 luni au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a petrecut, joi la amiază, la intersecţia străzilor Liviu Rebreanu şi Brâncoveanu, din Timişoara.
Dacă săptămâna trecută oficialii Primăriei Timişoara declarau că sunt pregătiţi să intervină cu altă firmă pentru a face reparaţii pe bulevardul Liviu Rebreanu şi în continuarea sa pe Dr. Iosif Bulbuca, în cazul în care societatea Confort, cea care trebuie să execute aceste lucrări, nu o va face, luni, primarul Nicolae Robu a anunţat victorios că s-au făcut plombări. Edilul nu se aşteaptă însă ca acestea să reziste prea mult...
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.