tion.ro Web analytics

Anul trecut, pe 25 septembrie, Recaşul şi satele aparţinătoare au participat la o amplă campanie de curăţenie naţională ce a avut ca rezultat un mediu înconjurător mai curat. Cu ajutorul a 171 de voluntari ( elevi din toate şcolile noastre, profesori, localnici) am reuşit împreună să adunăm 546 de saci de mizerie în doar câteva ore.
Vara care tocmai vrea să ne părăsească a fost una activă la Stanciova… Copiii dar şi adulţii au putut participa la activităţi variate pe timpul vacanţei. În luna lui cuptor, la şcoala din sat, pentru al doilea an consecutiv au fost organizate activităţi în colaborare cu Şcoala “Constantin Păunescu” din Recaş şi voluntari din Statele Unite la care au participat copii din toate localităţile aparţinătoare.
Un telefon primit la puţin timp după ora 11, la Remiza de Pompieri din Recaş, anunţa un incendiu la Liceul Teoretic din localitate. După câteva secunde în tot oraşul a răsunat alarma. La foarte scurt timp, maşina de pompieri a apărut la faţa locului.
Mâine este programată să înceapă Super Rally 2011. Competiţia se va desfăşura pe parcursul a două zile şi este unică de acest gen din ţara noastră. Dacă primele două probe speciale au plecarea din Timişoara, a treia aliniază concurenţii la linia de start în Lugoj.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 noiembrie 2024, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.

Ştiri din Timiș

O nouă expoziție la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj. În viitor va fi deschis și în weekenduri
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.

Ştiri din Timiș

Seară de rock pentru a ajuta copiii nevoiași din Timișoara
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.

România

Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale. 1

Ştiri din Timiș

Campania „Dar din dar”. Ajută 100 de familii din Banat cu o masă de Crăciun
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.

Ştiri din Timiș

Spectacol caritabil pentru copiii din plasament la Liceul Teoretic J.L. Calderon din Timișoara
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.

Ştiri din Timiș

CJT vrea să facă un centru cultural pe terenul Vilei Internațional din Timișoara, fosta casă de protocol a lui Ceaușescu
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender. 2

România

Românii vor putea călători fără viză în SUA, de anul viitor
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici