Vasilică Măcinică, ciobanul de la Herneacova care a lovit sâmbătă un polițist cu mașina, a fost dus joi în pădurea de la Herneacova pentru a le arăta polițiștilor unde și-a ascuns mașina. Totul s-a desfășurat sub protecția mascaților de la IPJ Timiș care l-au păzit în permanență pe cioban. Mașina ciuruită de gloanțe era ascunsă la marginea pădurii, la cinci minute de mers pe jos de casa ciobanului.
Accident grav pe drumul care leagă orașul Recaș de Timișoara. Două persoane au fost rănite, după ce șoferul unui autoturism Opel Vivaro s-a angajat în depășire fără să se asigure și s-a răsturnat cu mașina.
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
1
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
3
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
9
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
1