Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marile Pirtea, este nemulțumit de faptul că parlamentarii și-au mări pensiile printr-un proiect de lege care a fost votat în urmă cu două zile, chiar în Parlament. Printr-o scrisoare deschisă, rectorul UVT atrage atenția asupra faptului că „sute de mii de angajați din învățământ trăiesc la limita sărăciei”, în timp ce parlamentarii și-au dat pensii mai mari chiar și cu 4.600 de lei.
Organizaţiile studenţeşti din Timişoara au fost parte din protestul naţional prin care se cere mai multă putere pentru studenţi în luarea deciziilor la nivel universitar. Atât la Universitatea Politehnica, cât şi la Universitatea de Vest s-a intrat la cursuri cu banderole albe pe braţe şi cu pancarte.
Înfiinţarea de către autoritățile române a unui program care să ajute tinerii să-şi găsească o primă slujbă după absolvire ar fi soluţia ideală pentru a rezolva problemele de pe piaţa muncii, este de părere rectorul Universității de Vest din Timișoara. Tinerii ar putea beneficia de sprijin, fie în domeniul public, fie în mediul de afaceri.
Coleta de Sabata a reuşit să ajungă sus într-o lume a bărbaţilor: a fost profesor de fizică la Universitatea Politehnica Timișoara şi, mai mult, a reuşit chiar să devină rector al instituţiei de învăţământ superior, post pe care s-au impus numai bărbaţi. Joi a împlinit 80 de ani şi a fost sărbătorită chiar de foştii ei colegi, desigur, la Politehnică.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.