Persoanele din Penitenciarul Timişoiara, care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, pot vota prin intermediul urnei speciale, fără a mai exista condiţia ca acestea să aibă domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare unde se află unitatea penitenciară.
Dacă democrat-liberalii au decis să boicoteze referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui, îndemnându-i pe oameni să nu se prezinte la vot, reprezentanţii USL recomandă ieşirea la urne. Liderul PDL Timiş se teme de fraude, preşedintele PSD Timiş crede că democrat-liberalii se tem de votul popular.
Amfiteatrul civic va organiza, în ziua referendumului, un Centru civic Antifraudă, la sediul Societăţii Timişoara. Cu această ocazie, membrii amfiteatrului civic intenţionează să declanşeze o Mişcare foto pentru depistarea fraudelor în ziua referendumului.
Câţiva zeci de membri USL au închiriat, duminică, biciclete din Parcul Justiţiei şi au pornit prin Timişoara într-o acţiune prin care au încercat să îi atragă pe timişoreni la vot, pe 29 iulie. Manifestarea era să nu aibă loc, după ce reprezentanţii centrului de închirieri de biciclete au refuzat să le închirieze pentru o manifestare politică.
Lume puţină, dar atmosferă plină de veselie la „Talciocul diplomelor”, o acţiune de boicotare a referendumului din 29 iulie organizată de scriitorul Daniel Vighi şi profesorul Viorel Marineasa, care a avut loc sâmbătă, în Piaţa Operei din Timişoara.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
14
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.