Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întâlnire, joi, la Bruxelles, cu premierul Marii Britanii, David Cameron. Cei doi au discutat despre posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană, Iohannis susținând că o eventuală ieşire a Marii Britanii din uniune ar rezulta într-o slăbire atât a UE, cât şi a Marii Britanii.
Imigranții europeni, rezidenți în Marea Britanie cu dreptul de a vota la alegerile parlamentare, nu vor avea voie să voteze la referendumul cu privire la apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană.
Instanța supremă l-a condamnat, vineri, pe ministrul Dezvoltării și Administrației, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul organizat pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, în 2012.
Majoritatea covârşitoare a locuitorilor din Săcălaz care s-au prezentat la urne a spus „Nu” fracturării hidraulice la referendumul care s-a desfăşurat duminică. Prezenţa la vot a fost însă destul de scăzută, referendumul fiind validat la limită. Rămâne de văzut care va fi impactul acestei decizii atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.
Premieră în vestul ţării, localnicii din Săcălaz decid, duminică, dacă intrerzic fracturarea hidraulică pe teritoriul comunei de lângă Timişoara. Reporterii tion.ro au fost la faţa locului pentru a vedea cum decurge procesul de votare şi ce aşteptări au locuitorii în urma acestui scrutin.
România
Sute de tineri s-au strâns luni seară în Piața Universității din București, unde protestează împotriva lui Călin Georgescu, spunând că „România e amenințată de o dictatură legionară”.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
România
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a intrat în turul 2 de pe al doilea loc. În urma centralizării tuturor voturilor, independentul Călin Georgescu a ieșit primul, iar Lasconi l-a bătut cu 2.740 de voturi pe social-democratul Marcel Ciolacu.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2
România
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.