
Desfășurare masivă de forțe în localitatea timișeană Lunga, în apropiere de granița cu Serbia. Încă de sâmbătă seara, forțele de ordine au început să monteze corturi pentru refugiații care ar putea ajunge în zonă. Un exercițiu de testare a capacității operaționale de răspuns a autorităţilor române, afirmă oficialii MAI. O altă tabără urmează să fie instalată în zona Stamora-Moravița.
Potrivit unui nou plan întocmit de oficialii de la Bruxelles, Comisia Europeană va propune României să găzduiască un număr de 4.646 de refugiaţi, pe lângă cei 1.705 imigranţi prevăzuţi în proiectul din iunie. Astfel, 6.351 de persoane, dintre cei 160.000 de imigranţi care trebuie repartizaţi în statele membre ale Uniunii Europene, vor ajunge în țara noastră.
Sănătate
Două cabinete de medicină de familie din județul Timiș, aflate în localitățile Voiteg și Știuca, au fost echipate cu aparatură medicală modernă, în cadrul celei de-a doua ediții a programului „Primul pas spre sănătate”, demarat de Organizația Salvați Copiii.
Ştiri din Timiș
Aproape cinci tone de haine uzate au fost colectate, până acum, în baza parteneriatului dintre Primăria Timișoara și CVS Recycling SRL. În următoarele două săptămâni, vor mai fi organizate și o campanie cu șapte puncte temporare de colectare.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat, joi, că lansează Campania 2025 de informare privind prevenirea și combaterea ambroziei. Este o plantă invazivă extrem de alergenă, cu efecte grave asupra sănătății și mediului.
Ştiri din Timiș
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis și joi un cod galben de vijelii care vizează Timișul, valabil între orele 12 și 21.
România
Bugetul Programului „Rabla” atinge un nou record în 2025: 1,43 miliarde de lei, în creștere cu aproape 50% față de anul precedent. Una dintre cele mai așteptate noutăți este majorarea ecotichetului pentru mașinile 100% electrice, de la 5.000 la 7.500 de euro (37.000 de lei), potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
1
Capitală Culturală
Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia organizează vernisajul expoziției „cultURA presei - limbaj agresiv în presa interbelică” la Timișoara.
Utile
Joi, 24 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.