O profesoară de franceză de la Liceul „Traian Vuia” din Făget, Alexandra, în vârstă de 24 de ani, este suspectată că ar avea o idilă cu un elev de 16 ani, din clasa a X-a, de la o clasă unde predă. Dacă această relaţie se confirmă, profesoara ar putea fi sancţionată.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu are niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere, cu premierul Victor Ponta, însă consideră că este normal să aibă discuţii pe teme legate de bunul mers al țării.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş organizează evenimentul de lansare a proiectului „Prioritatea mea, copilul" – Grup de suport pentru părinţi.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 26 octombrie, puteți participa la tururi ghidate, ateliere, expoziții. Mai sunt proiecții de film, spectacole de teatru și petreceri în oraș.
Eveniment
Accident produs vineri după-masă, la intersecția dintre bd. Liviu Rebreanu și strada Cosminului. Unul dintre șoferi s-a ales cu dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan.
Ştiri din Timiș
Pe 25 octombrie s-a deschis expoziția „La Revedere, El Monumental!” pe stadionul „Dan Păltinișanu”, organizată de Asociația Suporterilor Druckeria pentru a omagia moștenirea fotbalistică a Timișoarei înainte de demolarea arenei.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne informează cu privire la una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenire a gripei, și anume vaccinul antigripal.
1
Ştiri din Timiș
Timișenii au putut trece granița în Serbia pe bicicletă, uneori și cu ambarcațiunile pe care le dețin, o dată pe lună, din mai și până în octombrie, anul acesta.
Ştiri din Timiș
Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș a găzduit, vineri, primul seminar despre EuroVelo 13. Este vorba despre pista cicloturistică ce pune în valoare patrimoniul cultural al Timișului.
Eveniment
Noi percheziții au avut loc, vineri, în Timiș, în cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.