Prezent miercuri la Timişoara, liderul Mişcării Verzilor din România, Remus Cernea, a pledat pentru închiderea centralelor nucleare. El susţine că, până în 2025, toate ţările din Uniunea Europeană vor trebui să îşi procure energia din resurse regenerabile.
ARAD. Deputatul arădean al PSD, Flavius Măduţa, spune că a votat împotriva „parteneriatului civil” între două persoane de acelaşi sex, promovat de către Remus Cernea, pentru că acesta contravine credinţei creştine.
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, scrie Agerpres.
În contextul în care în Timișoara și în județul Timiș au loc zilnic accidente și polițiștii îndeamnă la măsuri de siguranță, doi părinți au dat dovadă de o neglijență crasă pe o arteră circulată din oraș.
1
Recomandarea de film din această săptămână este „Sinners”, un thriller supranatural regizat de Ryan Coogler, care combină o dramă de epocă cu elemente de groază.
Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat un autoturism, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutat de către autorităţile din Austria.
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită la un dialog de neratat despre societatea din prezent. Conferința va fi susținută de cunoscutul eseist și istoric al artei, Andrei Pleșu.
Universitatea de Vest din Timișoara vrea să realizeze un nou cămin în localitatea Ghiroda. În această săptămână a lansat și licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, contract estimat la peste 9 milioane de euro, cu TVA.
1
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara vin cu o nouă actualizare referitoare la lucrările desfășurate la drumul de legătură dintre DN 59 Timișoara-Arad și autostrada A1, cunoscută și ca „descărcarea de la Sânandrei”.
1