Tarantule, șerpi boa, pitoni, scorpioni, aligatori, văran, broaște țestoase. Toate au adunat câteva zeci de prichindei în primele ore de la deschidere la expoziția de reptile Reptilarium Germany, care are loc sâmbătă și duminică la Casa Tineretului din Timișoara.
Un piton reticulat, un boa amazonian de copac și multe alte exemplare, dar și 50 de specii de tarantule vor putea fi admirate în Iulius Town în perioada 19 – 28 ianuarie 2024. În total, Expoziția de tarantule și șerpi vii reunește 80 de exemplare ale celor mai cunoscute specii de pe glob, iar pasionații și curioșii sunt așteptați în Iulius Mall să le descopere și să își înfrângă fobiile!
În acvarii spaţioase, cu ochi sticloşi şi mişcări lente, reptile care de care mai ţanţoşe îşi aşteaptă vizitatorii. Joi s-a deschis la Muzeul Banatului din Timisoara cea mai mare expoziţie de reptile vii din România, care cuprinde în jur de 60 de specii de reptile şi nevertebrate.
Duminică, 29 decembrie, puteți merge la un spectacol de balet, la expoziții, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Firma turcă Bozankaya a livrat toate cele 17 tramvaie galbene pentru care a semnat cu Primăria Timișoara contractul la începutul anului 2024. Călătorii din Timișoara circulă cu 21 de tramvaie mov de la același producător.
7
Peste 130 de pompieri militari timișeni s-au aflat la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului. Salvatorii timișeni au gestionat peste 190 de situații de urgență înregistrate în Timiș în această perioadă.
Mai multe organizații studențești protestează propunerea Guvernului de a elimina o parte din beneficiile studenților, începând cu 2025.
1
Sâmbătă, 28 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan marchează 10 ani de când este la conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului.
Coaliția de guvernare a stabilit, în ședința de sâmbătă, datele alegerilor prezidențiale: 23 martie pentru primul tur și 6 aprilie pentru al doilea tur, potrivit surselor Digi24.
Ce fac pompierii militari când nu salvează vieți în incendii și accidente? Salvează alte vieți prin donarea de sânge.
Anul viitor, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii.