Chiar daca e criza, imobiliarele reprezinta o alternativa investitionala atractiva. Apariţia crizei în domeniul economic reprezintă o bună oportunitate pentru cei care au bani şi caută o bună posibilitate de a-şi investi resursele detinute, a declarat, marţi, la Timişoara Ilias Papageorgiadis, consultant imobiliar.
Revenit la Timişoara, la BCT, jucătorul Florin Popa spune că vrea să-şi ajute noua echipă cât mai mult posibil. El a evoluat la Gaz Metan Mediaș în sezonul 2014/2015, acest an ajutându-l să capete foarte multă încredere.
Dacă înainte liderii PNL erau categorici – traseiştii n-au ce să mai caute în partid -, acum s-au mai înumuiat: n-au ce să caute acum, dar pe viitor unii ar putea fi primiţi înapoi. Cel puţin asta spune copreşedintele PNL Timiş Nicolae Robu. Cei care vor dovedi că merită să fie iertaţi vor trebui să înceapă din nou cu munca de jos, avertizează însă liberalii.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va reveni în PNL, după aproape 3 luni de când a părăsit organizaţia. Tăriceanu va deveni membru PNL Satu Mare.
Familia fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher a anunțat că acesta dă mici semne încurajatoare cu privire la starea sănătății sale. Germanul se află în comă din 29 decembrie, după ce s-a rănit grav în zona capului într-un accident la schi în Franța.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.