„Omul-ţintă”, o statuie semnată de sculptorul Bela Szakacs ce comemorează eroii Revoluţiei de la Timişoara, a fost batjocorita, luni noaptea. Persoane încă necunoscute au pus o cădiţă pentru copii pe capul monumentului ridicat în memoria celor căzuţi în Piaţa „700”.
Cerul gurii (iar gurile închise de bestia roșie urlă în tăcere), Omul țintă, Capete la ghișeu, Configurația arheologică a unui timp nefast: sunt doar câteva dintre numele pe care le-au primit ușile comuniste devenite obiecte de arte în mâinile Suzanei Fântânariu. Cu "89 din Ușă" a fost inaugurat noul spațiu expozițional al Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei" din Timişoara.
Anunţat iniţial pentru 2013, apoi pentru sărbătorirea a 25 de ani de la Revoluţie, în decembrie 2014, Muzeul Revoluţiei ar putea fi finalizat doar anul viitor, în cel mai bun caz. Senatorul PNL Ben Oni Ardelean, unul dintre cei care au făcut lobby pentru construirea noului muzeu, susţine că acest proiect a obţinut finanţare şi speră ca noul Guvern să nu blocheze ridicarea lui.
Noi promisiuni în privinţa porţilor de intrare în Timişoara, lăsate în paragină de ani buni. Primarul Nicolae Robu a anunţat, vineri, că trei dintre ele urmează să fie reamenajate în cursul acestui an. Este vorba despre intrările dinspre Arad, Lugoj şi Şag. Cei care vor intra în oraş vor fi întâmpinaţi de inscripţia „Timişoara, oraşul declanşării Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. Edilul nu a putut să prezinte o estimare de cost, arfirmând doar că va încerca să obţină şi sponsorizări pentru aceste lucrări.
Expoziția dedicată „Memorialului Revoluției - Timișoara, decembrie 1989” va fi vernisată vineri la Mica Galerie a Institutului Cultural Român de la Veneţia. Expoziția cuprinde zeci de fotografii alb-negru ce prezintă evenimente internaționale din anul 1989 ce au determinat schimbarea regimului politic din România.
Ştiri din Timiș
Cu ocazia alegerilor parlamentare, și în acest weekend, ca și la precedentul cu alegerile prezidențiale, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special. Vor fi preluate cereri și eliberate documente de identitate inclusiv sâmbătă și duminică.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
Ştiri din Timiș
O masă caldă sau o pereche de ghete sunt pentru noi lucruri banale, pe care nu le-am pune pe lista de dorințe pentru Crăciun. Însă pentru cei oropsiți de soartă să aibă încălțăminte călduroasă de iarnă este de multe ori un vis.
Dialoguri Sănătoase
Când vine vorba despre sănătatea femeilor, vizitele regulate la medicul ginecolog sunt esențiale pentru prevenirea și depistarea timpurie a afecțiunilor. Într-o discuție detaliată și plină de informații utile, dr. Zoran Popa, medic primar în obstetrică-ginecologie, ne explică cât de des ar trebui să mergem la ginecolog și care sunt cele mai importante teste de prevenție. Mai mult, abordăm subiecte sensibile precum sarcinile după 35 de ani, infertilitatea și provocările specifice femeilor însărcinate. În a doua parte a acestui interviu vom vorbi despre endometrioză, menopauză și altele.
Ştiri din Timiș
Declarația 406 - SAF-T: ce este și de ce devine obligatorie și pentru firmele mici din ianuarie 2025
Din ianuarie 2025, obligația de a depune Declarația 406, cunoscută și sub numele de SAF-T, se extinde la companiile mici, marcând un pas important în direcția digitalizării fiscale din România. SAF-T este deja obligatoriu pentru companiile mari și medii, iar acum, autoritățile fiscale vor putea accesa datele contabile și tranzacțiile financiare ale tuturor firmelor în format electronic, ceea ce va spori eficiența controalelor fiscale.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
16