Peste 300 de fotografii realizate de un fotograf polonez în zilele fierbinţi din decembrie 1989 au fost donate, marţi dimineaţă, Asociaţiei Memorialul Revoluţiei din Timisoara. Institutul Memoriei Naţionale din Varşovia a vrut să îşi arate astfel solidaritatea cu România şi cu acţiunile care au dus la căderea comunismului.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a aflat, miercuri, la Timişoara unde a împărţit 200 de carnete de partid noilor membri ai filialei. Cu această ocazie, el a încercat să îi convingă pe cei prezenţi că PSD este un partid reformat, odată cu venirea sa la conducere, atât el cât şi alţi lideri ai formaţiunii nefiind membri ai Partidului Comunist.
Un revoluţonar timişorean a intrat de marţi în greva foamei, el solicitând desecretizarea tuturor dosarelor Revoluţiei din 1989 şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, în frunte cu Ion Iliescu.
Asociaţia 21 Decembrie a mai făcut un pas în aflarea misterelor Revoluţiei. La cererea revoluţionarilor, peste opt mii de documente ce au caracter de secret de stat vor fi declasificate de către Ministerul Apărării. Documentele cu pricina se află în dosarul Revoluţiei şi îşi vor pierde caracterul secret pentru a putea fi analizate şi de către reprezentanţii revoluţionarilor.
Sirenele au sunat duminică la Timişoara la 20 de ani de când a devenit primul oraş liber de comunism
Sirenele au sunat duminică la Timişoara, timp de trei minute, pentru a marca momentul petrecut în urmă cu 20 de ani, când a devenit primul oraş liber de comunism din ţară, transmite corespondentul NewsIn.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.