Sala de curs s-a mutat pe teren pentru mai mulți rezidenți din anul I și II la specializarea Medicină de Urgență. Medicii, alături de pompieri, au participat la o aplicație practică de intervenție în caz de dezastru natural.
Salariile medicilor ating, de multe ori, pragul de jos, deşi aceştia ar trebui să fie plătiţi regeşte pentru ceea ce fac. Salariile medicilor rezidenţi ating limita penibilului şi nici nu se pot gândi la o locuinţă, dacă ar fi să se bazeze doar pe veniturile lor...
Cuantumul brut al salariilor de bază şi sporurilor acordate bugetarilor va fi menţinut în 2014 la același nivel cu luna decembrie 2013, fără să fie aplicată valoarea de referinţă din Legea salarizării unitare. Singura creștere salarială, de 10 la sută, este prevăzută pentru profesorii debutanți.
Un proiect derulat de Ministerul Sănătății în colaborare cu experții unei clinici italiene vizează și Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara. Timp de trei ani, mai mulți medici și rezidenți se vor specializa în Italia, cu toate cheltuielile plătite, plus salariul din țară.
Să aducă rezidenţi străini la cursuri în Timişoara şi să le ofere cursanţilor genunchi de „cadavru proaspăt” pentru a învăţa pe el. Acestea sunt planurile de viitor despre care a vorbit conf. dr. Radu Prejbeanu, ortoped, coordonator al Cursului Internaţional Avansat de Chirurgie a Genunchiului şi Artroscopie care se desfăşoară timp de patru zile la Timişoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.