Miercuri au avut loc meciurile unui nou tur din Cupa României la fotbal, prima în care au fost implicate împreună echipe din mai multe judeţe. Reprezentanta Timişului, Ripensia Timişoara a jucat în deplasare, la CSM Şcolar Reşiţa, echipă de care a trecut lejer, cu un 5 – 0 clar.
Tragerea la sorţi efectuată pentru turul următor al Cupei României la fotbal va aduce celor de la Ripensia Timişoara un adversar relativ accesibil. Este vorba de reprezentanta Caraşului, CSM Şcolar Reşiţa. Va fi o singură manşă, în oraşul cărăşean.
ASU Poli a luat bătaie în ultima etapă a ediţiei în curs a campionatului judeţean de fotbal, pe care l-a câştigat deja în urmă cu două etape. Probabil vîzându-se cu sacii în căruţă, alb-violeţii nu au mai reuşit să se concentreze şi au fost învinşi în deplasare, la Peciu Nou, cu 2 – 1.
Stadionul din Ciarda Roşie a fost unul plin, miercuri seara. Aici a avut loc partida dintre Ripensia şi ASU Politehnica, partidă din semifinala fazei judeţene a Cupei României. Meciul s-a terminat cu victoria gazdelor de la Ripensia, care, după ce au fost conduse, au întors scorul şi au învins cu 2 - 1.
Deşi aflată la o distanţă relativ sigură pe primul loc în clasament, ASU Politehnica nu îşi permite niciun pas greşit. Iar glonţul celor de la Sânnicolau Mare a trecut, sâmbătă, extrem de aproape de cei de la ASU. Până la urmă cei din urmă au câştigat în deplasare, cu 3 – 2. Și Ripensia a avut meci acasă cu cei de la Dumbrăviţa, unde o a învins cu 4 – 2.
Azi în Timișoara
Atelier de scriere creativă, recital instrumental, lansare de carte, conferințe, concerte, proiecții de film, piese de teatru – sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte joi, 7 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Pentru că iubești reducerile și deja te gândești la sesiunile intesive de shopping, Iulius Town ți-a pregătit catalogul celui mai așteptat eveniment dedicat pasionaților de cumpărături. Începând din această săptămână, Black Friday vine cu oferte de la brandurile tale preferate, iar tu vei găsi reduceri de până la 70% la o gamă extinsă de produse din categorii variate: de la articole vestimentare, încălțăminte, accesorii, cosmetice și până la electronice sau jucării. Anul acesta campania de Black Friday se desfășoară în două weekend-uri: 8 – 10 noiembrie și 29 noiembrie – 1 decembrie.
Cinema
Cinema Timiș a pregătit o proiecție specială a filmului „Umbra lui Caravaggio”, cu ocazia deschiderii expoziției „Luminile lui Caravaggio” la Muzeul Național de Artă din Timișoara. Dacă ați vizitat deja expoziția, beneficiați de o reducere la film.
Capitală Culturală
Asociația Copii și Zâne, Filarmonica Banatul și Asociația Supereroi printre noi organizează în 13 noiembrie, începând cu ora 19, concertul incluziv de muzică clasică intitulat „Pișcoțel merge la concert”.
Ştiri din Timiș
La Pasajul Solventul se desfășoară în aceste zile ultima etapă de turnare a chesonului. Acesta va fi gata până joi. Timp de aproximativ o lună urmează pregătirile pentru cea mai spectaculoasă etapă: împingerea chesonului. Aceasta va începe pe la începutul lunii decembrie.
Capitală Culturală
Proiectul „INSPIR ARTE”, inițiat de Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara, a urmărit să le ofere copiilor din județ activități artistice, prin intermediul cărora să-și dezvolte creativitatea. La atelierele organizate au participat peste 250 de copii din Timiș.
Eveniment
Un tramvai a deraiat săptămâna trecută, în zona Pieței Maria din Timișoara, iar circulația mijloacelor de transport în comun a fost blocată. Ancheta desfășurată de specialiștii companiei turcești a stabilit concluziile.
Capitală Culturală
Primăria Timișoara organizează, în noiembrie și decembrie 2024, o serie de evenimente denumită „35 de ani de libertate”. Vor fi expoziții, conferințe, piese de teatru, concerte, tururi ghidate, filme și dezbateri.
1