“De ce urâm femeile?” se întreabă jurnalistul Miron Manega într-o carte apărută la Editura Ştefan, cu prefaţa şi postfaţa semnate de Pavel Şuşară. Vineri seara, în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara, autor şi comentator au vorbit despre…sex şi alţi demoni, despre doamne şi domni, amoruri şi poezie, literatură bună şi altele din aceeaşi preajmă.
Hălci de carne sângerânde, interioare somptuoase de biserici în care preotul oficiază în vreme ce sub cupola înaltă îl ascultă oi vii. Sfeşnice înalte, draperii grele de catifea stacojie, abatoare şi câini de rase stranii, cu ochi neliniştitori. Aşa arată lucrările de mari dimensiuni pe care pictorul timişorean Gheorghe Fikl le-a adus în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara.