Robert Kristof, încă administrator public al Timișoarei în funcție, și-a golit biroul din primărie și și-a luat rămas bun de la colegi. A stat cinci ani în primăria lui Nicolae Robu, iar în ultimii patru a fost city manager al orașului. Spune că au fost ani frumoși și că viața nu se termină cu o funcție.
Tinerii norocoși care au ajuns pe lista primăriei de terenuri gratuite pentru casă în baza Legii 15/2003 și-au ales parcelele. Unii dintre ei n-au mai așteptat ca primăria să termine procedura și și-au cumpărat locuințe între timp, așa că terenurile rămase au fost redistribuite. Au ajuns astfel să primească plațuri și apropiații primarului Robu care ajunseseră sub linie: Cătălin Iapă, Robert Kristof sau fiul șefei de la Resurse Umane din PMT.
Primarul Timișoarei susține că nu vor mai fi autorizate festivaluri în cartiere, printre blocuri, dar că primăria nu prea are ce face când este vorba despre evenimente organizate pe proprietăți private. În orice caz, Nicolae Robu amintește din nou că Timișoara nu poate fi campus monastiresc, însă „într-un oraș trebuie să existe și înțelegere, și toleranță”. Cine vrea liniște, există sate, există munți, susține primarul.
City managerul Timișoarei va trebui să dea explicații, după ce pe numele lui a fost depusă o plângere penală. Activistul civic Cristi Brâncovan îl acuză pe Robert Kristof de faptul că a autorizat un festival fără bază legală până la ora 6 dimineața, având și relații contractuale cu organizatorii. Totul, după ce timișorenii care locuiesc în Șagului și zona Steaua s-au plâns de gălăgie în timpul Vest Fest.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara scoate din nou la concurs postul de șef la Serviciul Spații Verzi și Recreative, după ultima încercare de acum două luni.
Eveniment
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România are loc duminică, 24 noiembrie, iar în județul Timiș sunt mobilizate peste 1.800 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral în cele 619 secții de votare.
Utile
Primăria Timișoara anunță vineri, 22 noiembrie, că de săptămâna viitoare se va desfășura procedura de autorizare a activităților comerciale stradale cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae. Astfel, comercianții interesați trebuie să depună la Camera 12 cererea pentru ocuparea unui amplasament în cele 19 locații disponibile.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, vineri, la Lugoj. Autoritățile au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Ştiri din Timiș
Cu o săptămână înainte de redeschiderea Cinema Studio, primarul Dominic Fritz a anunțat că cinematograful din Freidorf se va numi Johnny, în amintirea lui Johnny Weissmuller.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio din Timișoara, închis încă din anii 2000, se redeschide în weekendul 6-8 decembrie 2024, după lucrări complexe în valoare de 5 milioane de euro. Acesta include săli de cinema, spații pentru montaj și o terasă pentru proiecții în aer liber.
1