Dan Idolu, liderul consilierilor locali PSD, cere imperativ Primăriei Timișoara un termen de finalizare pentru noul PUG al orașului, aflat în lucru de foarte mulți ani, dar și inventarierea domeniului public. „Peștele de la cap se împute”, susține Idolu, care spune că în instituția de pe C.D. Loga comandă un singur om, primarul Nicolae Robu.
După anunțul făcut de președintele CJ Timiș, Călin Dobra, legat de rămânerea în județ a sută la sută din cotele pe impozitul pe venit, primarul Nicolae Robu speră ca Timișoara să primească o bună parte din sumele aflate la discreția autorității județene. Diferența pe care o poate face CJ Timiș la bugetul Timișoarei este de aproximativ 60 de milioane de lei, în 2019.
Orașul cu străzile nemăturate de cel puțin trei luni, adică fără firmă de salubrizare stradală, fără firmă de dezinsecție și fără societate de deszăpezire ar fi pe primul loc la calitatea aerului, din orașele de top, după populație, ale României. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, pe Facebook, aflat din nou în vacanță, însă de data aceasta nu în Miami sau în Jamaica, ci la Felix, la băi. Situația nu este chiar atât de roz precum o prezintă Robu, care se pare că nu vede particulele mai mari de praf de particulele mai mici.
Azi în Timișoara
Vineri, 27 decembrie, puteți merge la concerte, petreceri în oraș sau la patinoar. Este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc în seara celei de-a doua zi de Crăciun în centrul Timișoarei, chiar în fața Catedralei Mitropolitane. Din fericire, nu sunt victime.
România
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați atrage atenția că chiar dacă Crăciunul reprezintă un moment de liniște, armonie și fericire alături de cei dragi, pentru multe femei această perioadă adâncește teama și neliniștea pe o resimt.
Ştiri din Timiș
Ziua de Crăciun a adus o bucurie pentru trei familii din Timișoara. Au venit pe lume trei bebeluși la Maternitatea Bega.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
2
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
2
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.