Timişoara va deveni, peste două zile, capitala energiilor regenerabile. Miercuri, 28 noiembrie, se va deschide cea de-a treia ediţie a RoEnergy Timişoara 2012, cel mai mare târg de energii regenerabile şi eficienţă energetică în construcţii din vestul ţării. Evenimentul va avea loc la Pavilionului Expovest (Hotel Senator), situat pe Calea Lugojului, nr. 7.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
România
Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
2
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
8
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
Ştiri din Timiș
Într-o lume din ce în ce mai aglomerată și zgomotoasă, crearea unui mediu liniștit a devenit o prioritate atât în locuințe, cât și în spațiile de lucru. Una dintre cele mai eficiente soluții pentru reducerea zgomotului și îmbunătățirea acusticii este utilizarea de panouri acustice. Acestea sunt versatile, ușor de instalat și extrem de eficiente pentru a crea un spațiu confortabil și lipsit de poluare fonică.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a lansat trei proiecte cofinanțate prin Fondul Social European Plus, dedicate formării profesionale a angajaților din Regiunile Vest, Sud-Est și Sud-Muntenia.