Sâmbătă seara, la o bază de agrement timişoreană, a avut loc o nouă ediţie a uneia dintre cele mai cunoscute evenimente organizate de Rotary Cetate Timişoara. A fost Noaptea Bucătarilor, o acţiune menită să aducă împreună rotarienii, membri importanţi ai societăţii, dar şi să ajute la colectarea de fonduri pentru proiectele caritabile ale organizaţiei.
Proiectul de suflet al celor de la Rotary Cetate, Căminul de bătrâni de la Comloşu Mare, dar şi alte asociaţii cu scop caritabil, au primit vizita organizaţiei timişorene. Moşul a adus în acest an cadouri de peste 10.000 de lei.
Statisticile arată o deficienţă gravă în igiena dentară a copiilor din România. O treime dintre copiii cu vârste între 10 şi 14 ani folosesc periuţa de dinţi, dar mulţi nu ştiu cum se face un periaj dentar adecvat. 320 de copii din clasele primare din Buziaş, Silagiu, Bacova, Peciu Nou, Diniaş, Sânmartinu Sârbesc, Remetea Mare şi Niţchidorf au aderat la campania „Dinţi frumoşi, copii sănătoşi” şi au învăţat să se spele corect pe dinţi.
Pavilionul de concerte realizat în Parcul Botanic de cluburile Rotary şi Lions din Timişoara a fost predat, joi, „beneficiarului”, Primăria Timişoara. Locaţia este deja favorita vizitatorilor frumosului parc. Ministrul Turismului, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Maria Grapini, la rândul ei rotariană, apreciază investiţia şi spune că aceasta va ajuta oraşul de pe Bega în obţinerea titlului de capitală culturală europeană.
Programul de introducere a toaletelor şi a apei curente în şcolile timişene, derulat de cei de la Rotary Cetate, va continua şi anul viitor. Membrii clubului îşi propun să ajute la realizarea unor condiţii decente pentru copiii din mediul rural, urmând ca alte câteva şcoli timişene să beneficieze de sprijin gratuit. Sâmbătă va avea loc balul organizat anual de cei de la Rotary Cetate Timişoara. O acţiune caritabilă, menită să adune fondurile necesare continuării proiectului.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.