Timişoreni de toate vârstele, îndrăgostiţi de cântul şi dansul popular, au petrecut în week-end la ruga oraşului, în Parcul Rozelor. Dincolo de muzica populară, a fost şi un ospăţ pe cinste. Oamenii s-au prins în horă şi au dansat, i-au ascultat încântaţi pe solişti şi au mâncat mititei, purceluşi la proţap sau alte de-ale gurii, stropite din plin cu bere, must ori vin la Ruga Timişoarei.
Timişorenii îndrăgostiţi de cântul popular sunt aşteptaţi la rugă la sfârşitul acestei săptămâni. În Parcul Rozelor se va încinge o horă mare, iar pe scenă vor urca Ansamblul Timişul şi vor cânta renumiţi solişti de muzică populară. Toată lumea este invitată la joc de Ruga Timişoarei!
8 septembrie - zi de sărbătoare pentru oraşul Buziaş. Cu mic, cu mare, de Santamarie mica, locuitorii din Buziaş şi nu numai au petrecut până în noapte.
Tradiţia spune că până la Sf. Maria Mică se poate semăna grâul pentru toamnă, iar dacă înfloresc trandafirii e semn că va fi o toamnă lungă.
Locuitorii din Chizătău şi cei din Gruni alături de goştii lor au petrecut aseară la Ruga Satului. La 8 septembrie, creştinii au sărbătorit Naşterea Maicii Domnului, adică Sf. Maria Mică.
9 septembrie - zi de sărbătoare pentru satul Gruni. Cu mic, cu mare, de Santamarie mica, locuitorii din Gruni şi nu numai vor petrece. Ruga din acest an , îi va avea ca invitaţi pe interpreta de muzică populară Andreea Voica şi formaţia lui Dean Galetin.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
1
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Ştiri din Timiș
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”).
4