Timișoara Saracens a fost, sâmbătă seara, învinsă de jumătate din fosta sa componență, în fața celor de la CSM București, unde acum evoluează multe dintre numele exponențiale ale bănățenilor din sezonul trecut. După ce a terminat prima repriză pe plus, formația bănățeană a fost învinsă cu 28 - 16, jocul gazdelor fiind unul excelent.
RCM Saracens Timişoara a reuşit în sfârşit să susţină un prim meci amical. Adversari pe terenul din Ronaţ au fost cei de la Universitatea Cluj. Partida chiar a fost una amicală, s-au jucat trei reprize a câte 30 de minute fiecare, special pentru a se testa întregul lot. Iar Timişoara a testat în această partidă trei noi jucători. RCM Saracens Timişoara – U Cluj: 38 – 21.
Un mare om părăsește Timișoara. Antrenorul celor de la RCM Timișoara, Chester Williams, a decis sa-și anunțe despărțirea de formația bănățeană. Aflat la final de contract, el a decis sa nu mai continue în orașul de pe Bega. UPDATE: Williams și-a luat rămas bun de la jucătorii săi printr-o scrisoare.
Mult dorita revanşă a rugbiştilor timişoreni după înfrângerea din meciul tur cu Steaua Bucureşti a venit sâmbătă şi a fost una cu specatcol. Gazdele s-au impus cu 29 - 13, iar scorul putea fi şi mai mare.
Rugbiştii lui Chester Williams au simţit sâmbătă la debutul în campionat cum le trece glonţul pe la ureche. Întâlnirea dintre RCM Universitatea de Vest Timişoara şi CSM Baia Mare a fost un derby adevărat, chiar dacă terenul execrabil, plin de noroi, a stricat mult din spectacolul care putea să fie mult mai frumos. Timişoara a câştigat cu 12 - 10, dar a avut norocul ca oaspeţii să rateze o transformare, o transformare care ar fi stricat planurile de victorie.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.