20 iulie este ziua în care creştinii sărbătoresc ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul. La această dată, potrivit tradiţiei, oamenii nu muncesc de teama ploilor puternice care aduc odată cu ele trăznetele şi grindina. Creştinii din Timiş şi-au pregătit deja hainele de sărbătoare, pentru că în câteva localităţi se vor organiza rugi cu această ocazie.
Mapamond
Cel puțin cinci persoaneau murit în incendiile devastatoare provocate de vânturile puternice, care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles. Acestea au forțat zeci de mii de locuitori să își părăsească locuințele și au distrus numeroase clădiri. Incendiile de vegetație au ars locuințele unor celebrități, printre care Billy Crystal, Mandy Moore și Paris Hilton, informează AP.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Sănătate
O femeie de 67 de ani, internată la Spitalul Clinic Județean din Oradea, a fost diagnosticată cu virusul HMPV, scrie Agerpres.
4
România
Formațiunile politice din coaliția de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe data de 4 mai, iar turul al doilea pe 18 mai.
6
Sănătate
Noul val de gripă din țară a ajuns și în Timișoara. Peste 500 de cazuri de gripă confirmate la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.
Ştiri din Timiș
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK aduce la cunoștință faptul că toate abonamentele de parcare deținute cu valabilitate până la data de 31.12.2024, vor permite staționarea autovehiculelor pentru care au fost eliberate, în zona de incidență a Regulamentului TimPark, până la data de 15.01.2025, inclusiv.