tion.ro Web analytics

Regăsit „în zbuciumul, dar și în liniștea mării, în împăcarea-i nepereche cu sine însăși”, Nicolae Robu spune că a aprobat, de undeva de sub un palmier, să se plătească toate salariile celor peste 900 de angajați ai STPT, care nu și-au mai luat lefurile de două luni. Primarul Timișoarei a făcut anunțul pe Facebook, unde a ținut să precizeze și faptul că se consideră un manager performant, care a reușit să țină Timișoara pe linia de plutire, deși încasările instituției sunt mai mici ca în alți ani.
Schimbări de șefi peste schimbări de șefi la STPT, dar cei peste 900 de angajați ai societății nu au mai văzut niciun leu în cont de cel puțin o lună. STPT este în urmă cu două luni la plata salariilor, iar oamenii care conduc mijloacele de transport în comun au decis să tragă din nou un semnal de alarmă.
STPT a ajuns aproape la zi cu achitarea salariilor angajaților, însă are nevoie urgentă de fonduri pentru a acoperi și restul plăților. În același timp, Primăria Timișoara are de achitat 14 milioane de lei către STPT, datorie pentru care există promisiuni că va fi stinsă la jumătatea lunii septembrie. Între timp, însă, noua conducere are și o altă variantă.
Noua conducere a Societății de Transport Public Timișoara trebuie să facă „intervenții serioase de reducere a cheltuielilor”, în condițiile în care în ultima perioadă sunt mereu probleme cu plata salariilor celor peste 900 de angajați. Primarul Nicolae Robu susține că sunt prea mulți șefi în STPT și că noua conducere trebuie să facă o analiză.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici