tion.ro Web analytics

 Federaţia Sinidicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) avertizează că salariile profesorilor vor întârzia o săptămână, luna aceasta. Sindicaliştii spun că Ministerul Finanţelor a emis un ordin cu noi măsuri bugetar-fiscale, care nu vor putea fi puse în aplicare încă, ceea ce va bloca virarea lefurilor dascălilor.
Primarii din Timiş au cerut, la întâlnirea cu vicepremierul Liviu Dragnea, ca şi salariile funcţionarilor publici să fie mărite, deoarece aceştia pleacă pe capete din posturile lor, fiind dezamăgiţi de o remuneraţie de doar 700 de lei pe lună. Cererea primarilor l-a uimit pe Dragnea, care spune că din discuţiile cu Asociaţia Primarilor de Comune a reieşit că primarii vor mărirea propriilor salarii.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că va propune consilierilor locali să voteze un proiect de hotărâre ce prevede ca directorii societăţilor comerciale aflate în subordinea municipalităţii să fie plătiţi în funcţie de performanţe. Astfel, în cazul în care societatea a avut pierderi în ultimele şase luni, salariul directorului nu va depăşi 1.000 de euro.

Eveniment

Pompierii au salvat o persoană căzută în Bega. Intervenție rapidă la Podul Dacilor
În noaptea de marți spre miercuri, pompierii au intervenit în zona Badea Cârțan pentru a scoate din apă o persoană care a căzut în Bega. Aceasta a fost transportată la spital.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 noiembrie
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație. 2

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 38

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici