Rezultate excepționale pentru medicii, asistenții și ambulanțierii din județul Timiș la cel mai important concurs de specialitate din țară. Salvatorii din Timișoara au ocupat locul I în cadrul competiției serviciilor de ambulanță desfășurată anul acesta la Constanța.
Alarmă de gradul zero, luni după-masă, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că este înjunghiat şi s-a rătăcit în zona localităţilor Ţipari-Părul, în apropiere de Lugoj. Zeci de pompieri, poliţişti, jandarmi şi voluntari au plecat să îl găsească, însă în momentul în care dispecerii de la pompieri au reluat legătura cu bărbatul rătăcit, acesta a început să îşi bată joc de ei. Salvatorii nu au abandonat însă căutările.
Scene spectaculoase, în această după-masă, pe malul canalului Bega. Voluntarii de la formațiunea SLAVO au pus la cale mai multe demonstrații cu ocazia Zilei Protecției Civile.
Ştiri din Timiș
Fostul abator din zona Complexului Studențesc va fi reamenajat de o firmă din grupul Țiriac Imobiliare. Vor apărea blocuri, clădiri comerciale, piațete, spații verzi și parcări. Marți, consilierii locali au aprobat PUZ-ul necesar acestei investiții. Nu au lipsit acuzațiile că unii reprezintă anumite „interese”.
Ştiri din Timiș
Se încearcă, de ani buni, revitalizarea Bastionului Maria Theresia din centrul Timișoarei. Încă de la preluarea mandatului, echipa care conduce acum Consiliul Județean Timiș, instituție ce administrează Bastionul, a promis că acolo vor avea loc evenimente și că spațiul va prinde viață.
Ştiri din Timiș
Spitalul Premiere din Timișoara asigură asistență medicală de urgență pentru pacienții adulți prin Camera de Gardă deschisă non-stop, 24/7, pe tot parcursul anului. Acest serviciu este dedicat tuturor celor care au nevoie de îngrijiri medicale imediate, într-un mediu sigur, cu acces rapid la investigații de specialitate și o echipă medicală multidisciplinară.
Capitală Culturală
Își reia activitatea Regimentul de Gardă. Primul spectacol „Schimbul de Gardă” va avea loc duminică, 27 aprilie, în Piața Unirii.
Mapamond
Statele lumii au convenit asupra unui acord ce vizează prevenirea viitoarelor pandemii și stabilirea unui răspuns coordonat în astfel de situații. SUA, retrase din OMS la începutul anului, nu fac parte din această înțelegere, potrivit Reuters.
Ştiri din Timiș
Nicu Bitea, consilier județean liberal, a cerut în ședința extraordinară de marți a Consiliului Județean Timiș, ca instituția să-și îndrepte atenția și asupra Conacului Petala din satul Clopodia, comuna Jamu Mare.
Ştiri din Timiș
„Comunitatea e cea mai frumoasă construcție”. Interviu cu Claudiu Mihălceanu, primarul comunei Giarmata
Utile
Miercuri, 16 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.