Un pompier aflat în timpul liber a reușit să salveze o tânără din Timiș care a fost atacată pe stradă de un individ înarmat cu un cuțit.
Deşi aflată la o distanţă relativ sigură pe primul loc în clasament, ASU Politehnica nu îşi permite niciun pas greşit. Iar glonţul celor de la Sânnicolau Mare a trecut, sâmbătă, extrem de aproape de cei de la ASU. Până la urmă cei din urmă au câştigat în deplasare, cu 3 – 2. Și Ripensia a avut meci acasă cu cei de la Dumbrăviţa, unde o a învins cu 4 – 2.
Exilaţi de nevoie la Sânnicolau Mare pentru a juca următorul meci de campionat, handbaliştii de la Poli se pregătesc intens pentru disputa cu Bucovina Suceava. Sportivii au avut miercuri dimineaţă un ultim antrenament în Timişoara, ei urmând să plece la Sânnicolau Mare, unde vor disputa sâmbătă partida cu moldovenii. Sala „Constantin Jude” a intrat în reparaţii pentru turneul final al Campionatului European de baschet feminin.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
Capitală Culturală
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.
Eveniment
Un bărbat a ajuns la spital vineri, după ce a fost accidentat pe trecerea de pietoni.
România
Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în consultare cu secretarul de stat Antony Blinken, a anunțat vineri accederea României în Programul Visa Waiver (VWP), informează Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la București, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Berăria 700, din piața cu același nume, a fost închisă din nou din cauza sancțiunilor repetate pentru deranjarea ordinii și liniștii publice. Patronul acesteia, omul de afaceri Dan Dinu, dă vina pe primarul Dominic Fritz.
10