Șase dintre cele peste 30 de persoane duse miercuri la audieri, în urma perchezițiilor făcute de polițiștii de frontieră, au fost arestate. Suspecții sunt acuzați de contrabandă și vor sta în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile.
Președintele României, Traian Băsescu, și soția sa, Maria, au fost prezenți, sâmbătă seară, la Sânnicolau Mare, în județul Timiș, pentru a participa la manifestările organizate de Zilele Orașului.
De data aceasta, preşedintele României nu vine la Sânnicolau Mare să-şi încheie mandatul, aşa cum a promis, ci vine la Zilele Oraşului. Totuşi, va veni şi în ultima zi de mandat aici.
Preşedintele României, Traian Băsescu, şi-a lansat candidatura pentru cel de-al doilea mandat în județul Timiș, la Sânnicolau Mare. Acum, când mandatul se apropie de sfârşit, va veni tot la Sânnicolau să-l încheie. Dar până atunci mai este aşteptat o dată, chiar la sfârșitul acestei săptămâni.
A reușit să ajungă de la Timișoara la Sânnicolau Mare cu o geantă plină cu haine furate. Este povestea unui tânăr de 17 ani din județul Timiș care a fost prins de polițiști în timp ce căra geanta pe o stradă din Sânnicolau Mare.
Eveniment
Vineri seara, o persoană necunoscută a aruncat o petardă în cabina unui tramvai de pe linia 5, în zona Ronaț. Vatmanul a cerut retragerea de urgență pentru a fi evaluat medical. Polițiștii încearcă acum să dea de urma vinovatului.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
1
Capitală Culturală
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.