Închiderea completă a circulației pe Podul Dragalina a dat peste cap traficul pe mai multe străzi din oraș. La orele de vârf sunt cozi infernale pe Calea Șagului, pe Bd. Republicii sau chiar în zona centrală, iar primarul cere înțelegere de la șoferi. Nu este însă atât de sigur că noul Pod Dragalina va putea fi deschis în septembrie, dar spune că se face „tot posibilul”.
Șantierul de la Podul Dragalina stă să reînceapă abia în octombrie, susține primarul Nicolae Robu. A fost nevoie de modificări la proiect, din cauza unor rețele de utilități care au fost descoperite în alte locuri decât se credea inițial. Primarul spune că nu se modifică termenul de execuție, dar este greu de crezut că se va lucra la iarnă pe șantierul de lângă gară. Dacă încep în primăvară, lucrările au șansa să fie gata în toamna lui 2019.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș vrea să ocupe spațiile pe care le deține în Bastionul Theresia, astfel că scoate la licitație câteva travee. Cei interesați pot deschide acolo bar, restaurant sau magazin de suveniruri.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dacă sufletul este reprezentat de emoții, iar emoțiile sunt sport, atunci cu siguranță te vei regăsi în Grodzisk Mazowiecki. Un oraș polonez unde sportul, pe lângă beneficiile pentru sănătate pe care le oferă, și-a făcut loc și în inimile tuturor locuitorilor.
Ştiri din Timiș
Trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie, odată cu amenajarea acestora de către Primăria Timișoara.
Utile
Se închide sau se restricționează, după caz, traficul pe unele străzi din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Inițiativă interesantă la Lugoj. O „doamnă” care poartă straie de toamnă poate fi văzută în Piața Iosif Constantin Drăgan.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că de astăzi, 14 noiembrie și până sâmbătă, 16 noiembrie, circulația este închisă temporar pe bretelele de intrare - ieșire care asigură conexiunea A1 (km 536+201), de pe sensul de deplasare Timișoara – Arad, prin nodul rutier Arad Sud, cu girația aflată pe DN 69.
Capitală Culturală
Asociația Culturală Timorgelfest îi invită pe spectatori să participe la ultimele concerte din cadrul proiectului Orgile Timișoarei.