
Mult-așteptata parcare etajată de cartier de la Timișoara nu va fi gata anul acesta, cu certitudine, anunță primarul Nicolae Robu. Tot edilul-șef spunea, la începutul lui 2018, că proiectul va fi făcut cu viteză maximă. Anul e aproape gata, iar SDM încă nu s-a apucat de treabă, dar Robu tot speră că șantierul va începe în această toamnă. Primăria a închis în sfârșit și șantierul Calea Martirilor, dar tot mai sunt de mutat „ceva stâlpi”.