
După mai bine de un an și jumătate de când se știe numele firmei care ar trebui să reabiliteze fațada Operei Române din Timișoara, șantierul tot nu poate începe. Proiectantul ar fi trebuit să revizuiască proiectul, dar aparent nu se grăbește nicăieri. În tot acest timp, primarul Nicolae Robu ridică din umeri și spune că încă așteaptă un proiect final. Edilul-șef dă însă asigurări că în 2018 încep șantierele atât la Operă, cât și la Piața Victoriei, unde va fi pus pavaj nou.

A venit un aviz de la Ministerul Culturii pentru demararea lucrărilor de reabilitare a clădirii Operei Române din Timișoara, dar mai e cale lungă până să fie deschis șantierul efectiv. Documentația are nevoie de modificări și mai trebuie un aviz final de la București, așa că lucrările vor începe abia în primăvara anului viitor.
Horoscop
În data de 29 martie avem parte de un important eveniment astrologic- Luna Nouă și Eclipsa de Soare în Berbec, care marchează un moment de inițiere, schimbare radicală și renaștere interioară. Berbecul, primul semn al zodiacului, este simbolul începuturilor, al curajului.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 29 martie, continuă Salonul de carte Bookfest la CRAFT și se organizează un maraton teatral la Casa Studenților. Mai puteți vizita Târgul de Paști din centru.
Capitală Culturală
Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, pianistul nevăzător Theodor Rădulescu va susține un recital incluziv, la Filarmonica Banatul Timișoara. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Copii și Zâne și va avea loc miercuri, 2 aprilie, de la ora 19, la Sala Capitol.
Ştiri sportive
Căpitanul echipei naționale a României, Nicolae Stanciu, va evolua din această vară la formația italiană Genoa, al cărei principal acționar este românul Dan Șucu, potrivit Agerpres.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Monsieur Aznavour”, o biografie care aduce pe marele ecran viața și cariera uneia dintre cele mai iubite voci ale Franței.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a câștigat procesul prin care cerea instanței să recunoască faptul că proprietarii clubului Heaven foloseau baza „fără niciun drept”. Acum, primarul Dominic Fritz le cere să elibereze cât mai curând spațiul.
14
Ştiri din Timiș
În perioada 31 martie – 17 aprilie, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, prin Serviciul Beneficii Sociale, lansează campania „Educația deschide uși, Paștele aduce speranță!”.