Primăria Timişoara vrea să modifice, printr-o nouă hotărâre de consiliu, Regulamentul privind factorii de mediu din zona metropolitană, prin introducerea unor noi obligaţii pentru controlul prafului şi a emisiilor generate de lucrările de construcţii şi demolări.
Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu a verificat joi, din nou, stadiul mai multor lucrări de infrastructură din oraş. Edilul a constatat că sunt probleme pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu, unde lucrările nu sunt în grafic, iar constructorii nu îşi respectă angajamentele, spun oficialii municipalităţii. Autorităţile au delegat un om să supravegheze lucrările de pe Brâncoveanu.
Viceprimarul Sorin Grindeanu continuă verificările pe şantirele din Timişoara. Marţi, el s-a deplasat pe strada Bobâlna, unde se fac lucrări pentru soluţionarea problemei inundării repetate a proprietăţilor din cartierul Ghiroda, şi în Piaţa 700, unde se contruieşte o parcare subterană cu o capacitate de 300 de locuri.
Ştiri din Timiș
Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara.
Eveniment
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.
Eveniment
Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut un tânăr de numai 20 de ani care în weekend a tâlhărit o femeie din Comloșu Mare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a anunțat, luni, că Direcția de Evidență a Persoanelor va avea program special pentru alegerile prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
CFR Călători sărbătorește Ziua Națională prin introducerea unor trenuri numite „Trenurile Unirii”, care vor transporta românii către Alba Iulia, orașul simbol al Marii Uniri de la 1918. Din Timișoara, două curse vor facilita accesul la evenimentele dedicate sărbătoririi celor 106 ani de la Unirea Transilvaniei cu România.
5
Ştiri din Timiș
La Timișoara, a fost inaugurat vineri, 15 noiembrie, unicul consulat onorific al Columbiei din România, marcând un pas important în consolidarea relațiilor diplomatice și economice dintre cele două țări. În acest moment, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.
Capitală Culturală
Universitatea Politehnica Timișoara readuce timișorenilor oportunitatea de a descoperi cultura japoneză. Timp de o săptămână vor avea loc diverse activități artistice, educaționale, dar și dialoguri cu două personalități din Japonia.