Vremea rea strică tot programul acțiunilor organizate cu ocazia Săptămânii Mobilității Europene. Meteorologii au emis o atenționare de ploaie pentru ziua de luni, iar vremea nu dă semne să se îmbunătățească nici marți, așa că reprezentanții primăriei sunt nevoiți să modifice programul Săptămânii Mobilității Europene.
Ziua fără maşini a arătat la fel ca orice altă zi obişnuită la Timişoara, deşi autorităţile locale au anunţat că va fi marcată şi la noi, la fel cum se întâmplă în oraşele europene civilizate. Ca să vă faceţi o idee, vedeţi în imaginile noastre cum au stat lucrurile, marţi, în zona centrală a urbei: trotuarele şi scuarurile au fost pline de autoturisme, iar poliţiştii locali au împărţit amenzi pe o stradă, unde mulţi şoferi ignoră faptul că oprirea este interzisă. Primăria a anunţat totuşi că va închide parţial bulevardul C.D. Loga.
A început Săptămâna Mobilităţii. Conducerea Primăriei Timişoara, consilierii locali şi angajaţii municipalităţii ar fi trebuit să participe miercuri la o plimbare cu bicicletele, dar pe aleşi nu i-a invitat nimeni, aşa că n-a fost niciunul. Primarul Nicolae Robu a pedalat însă alături de şoferul său Vasile, alături de viceprimarul Dan Diaconu şi câţiva funcţionari.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat