ARAD. Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat joi, 25 aprilie 2013, în Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, ample manifestări dedicate „Zilei Facultății”.
Cu muzică populară în Parcul Rozelor, un spectacol pentru copii pe strada Mărăşeşti şi un concert de muzică de orgă la Domul Romano-Catolic din Piaţa Unirii – aşa vor fi sărbătorite, la sfârşitul acestei săptămâni, la Timişoara, Zilele Cetăţii.
Sărbătoare în cadrul comunităţii maghiare din Timişoara. Aceştia, dar şi numeroşi oaspeţi au sărbătorit vineri în oraşul de pe Bega Revoluția din 1848 - 1849. Anul acesta se împlinesc 165 de ani de la ziua pe care maghiarii o consideră data la care s-a născut Ungaria independentă. Au fost depuse coroane la monumentele lui Eftimie Murgu, la placa comemorativă dedicată generalului Klapka şi la monumentul lui Petofi Sandor.
Bulgarii din Banat au sărbătorit marți seara Ziua Bulgariei, alături de oficialități timișorene și personalități ale orașului. Din program nu au lipsit dansurile și cântecele tradiționale.
Cele trei cluburi rotariene din Timişoara au marcat sâmbătă seara aşa cum se cuvine aniversarea a 108 ani de existenţă a organizaţiei internaţionale. În centrul oraşului a fost oferit un concert al celor de la Timişoara Big Band. Clădirea Operei a fost luminată în albastru şi galben, culorile Rotary, iar finalul acţiunii a fost marcat de un foc de artificii.
România
Rezultatele parțiale oficiale pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale contrazic proiecțiile exit-pollurilor, independentul Călin Georgescu reușind să îl depășească pe Marcel Ciolacu în preferințele alegătorilor.
Azi în Timișoara
Luni, 25 noiembrie, puteți merge la o proiecție de film, la un concert sau la expoziții.
România
În urmă cu o săptămână, Ludovic Orban, susținut de Forța Dreptei, a anunțat în cadrul unei dezbatere televizate între candidați că se retrage din cursa prezidențială în favoarea Elenei Lasconi. Cu toate acestea, cum nu a depus o cerere oficială în acest sens, eventualele voturi pentru el vor fi luate în considerare.
România
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică seara că estimările după alegerile prezidenţiale arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea, iar după rezultatele finale liberalii vor lua o decizie.
România
Votul românilor a fost pentru echilibru şi stabilitate, precum şi pentru lucrurile care contează, a declarat, duminică, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
6