Cum n-a mai rămas decât o zi până la 8 Martie şi cum primăvara bate, chiar dacă încă timid, la uşă, zambilele, lalelele, garoafele şi orhideele au invadat trotuarele la Timişoara, scoase la înaintare de florari pentru a-i convinge mai uşor pe domni să le cumpere.
După trei ani de pauză, clubul Zambara îşi redeschide porţile în aceeaşi locaţie, Bastionul „Theresia” din Timişoara, în prezent reabilitat, în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, 12 martie, cu un show în care invitat special este DJ-ul german Johnny D.
Primul concert al formaţiei Toulouse Lautrec în Timişoara va avea loc joi, 3 martie, de la ora 22.00, în Scottish Pub, unde melomanii vor putea asculta piesele lor care au ocupat poziţii fruntaşe în topul Radio Guerilla, cum ar fi „Porno” sau „Te spun”.
Deşi ar trebui să bată vânt de primăvară, e încă ger şi umblăm încotoşmănaţi. Frig sau nu, e 1 Martie, iar Timişoara s-a împodobit sărbătoreşte cu mii de mărţişoare, Dăm de ele la tot pasul.
Un barbat a fost lovit de tramvai pe strada Avram Imbroane din Timişoara. Potrivit martorilor, bărbatul vorbea la telefon, iar atunci când tramvaiul a ajuns în dreptul său, s-a pus în faţa mijlocului de transport.