Circul de doi bani care macină în aceste zile fotbalul românesc, celebrul caz Rapid Bucureşti, a devenit într-adevăr penal. Lichidatorul judiciar care se ocupă de închiderea clubului respectiv a anunţat că el nu a semnat sau ştampilat absolut niciun document care ar fi ajuns joi după-masă, la Liga Profesionistă de Fotbal. Până luni, comisia de disciplină a FRF nu va dezbate participarea ACS Poli sau a Rapid în Liga 1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.