tion.ro Web analytics

Poliţiştii locali au intervenit în noaptea de joi spre vineri pentru a aplana un scandal în zona Badea Cârţan din Timişoara. Au surprins un bărbat care a coborât dintr-o maşină cu o rangă în mână şi a început să alerge după trei tineri, cu care avusese anterior o altercaţie. Toţi cei patru au ajuns la Secţia 2 Poliţie.
Circ şi urlete în şedinţa Consiliului Local Timişoara de vineri. Consilierii s-au certat din nou pe tema întreţinerii parcurilor şi a locurilor de joacă. Primarul Nicolae Robu a răbufnit nemulţumit de faptul că aleşii PSD refuză să voteze, după discuţii interminabile, şi a cerut alegeri anticipate pentru Consiliul Local, acuzându-i pe social-democraţi de boicot.
În timp ce timişorenii continuă să ne scrie pentru a ne sesiza că parcurile şi locurile de joacă din oraş sunt neîngrijite şi se scaldă în gunoaie, ba chiar copiii riscă să se accidenteze, autorităţile locale nu pot spune când se va rezolva problema întreţinerii lor. Contractele încheiate de Primăria Timişoara cu diverşi operatori privaţi pentru întreţinerea spaţiilor verzi au expirat, în prezent fiind acoperită doar zona centrală. Cum au ajuns să arate unele parcuri puteţi vedea în imagini. Primarul Nicolae Robu nu are nimic să îşi reproşeze la acest capitol!
Modul în care se adoptă hotărâri în Consiliul Local Timişoara ridică în continuare multe semne se întrebare. Şi asta, pentru că a devenit deja un obicei ca aleşii să primească proiecte de hotărâre importante pe ultima sută de metri şi să fie puşi în situaţia de a le vota fără să ştie exact ce conţin. Asta s-a întâmplat şi în şedinţa extraordinară de joi, când grupul PSD a ameninţat că nu va mai vota ordinea de zi suplimentară. Primarul Nicolae Robu i-a întrerupt pe aleşi pentru a-i cere şefului de la Poliţia Locală... să controleze vânzarea etnobotanicelor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri, 20 noiembrie, puteți participa la evenimentele organizate cu ocazia Zilelor Filosofiei sau ale culturii sârbe la Timișoara.

Eveniment

UPDATE. Avarie majoră Aquatim. Timișoara a rămas fără apă
O avarie majoră produsă marți seară la conductele de apă a lăsat cel puțin jumătate din oraș fără apă. UPDATE 2. Avaria a fost izolată 6

Ştiri din Timiș

FOTO. S-a deschis The House of Lu, un local unic în Timișoara. Amenajarea și dotările se ridică la 1,5 milioane de euro
ADVERTORIAL. De la mic dejun la petreceri dansante - market by day lounge by nigh - este conceptul unic în Timișoara adus de restaurantul The House of Lu.

Eveniment

Accident pe autostradă, între Arad și Timișoara. Un bărbat a murit
Accident pe A1, între Arad și Timișoara. Pompierii arădeni au fost solicitați să intervină marți seara după ce un autoturism și un autocamion s-au lovit. Șoferul mașinii a murit.

Ştiri din Timiș

Ruben Lațcău, reales viceprimar al Timișoarei
La o săptămână după constituirea Consiliului Local Timișoara, la prima ședință în noua formulă, Ruben Lațcău a fost reales ca viceprimar al orașului. 3

Mapamond

Alertă în Republica Moldova. O dronă rusească a fost descoperită într-o suburbie a Chişinăului
O dronă a fost găsită marţi într-o zonă din perimetrul dintre un supermarket şi un centru sportiv şi de agrement dintr-o suburbie a capitalei Chişinău, în al patrulea incident de acest gen din ultimele zece zile, a anunţat poliţia din Republica Moldova, relatează presa moldoveană şi agenţia EFE, citați de Agerpres.

Ştiri din Timiș

Actualizează-ți bucătăria: idei moderne de la perdele până la filtre de apă
ADVERTORIAL. Renovarea bucătăriei este de cele mai multe ori o adevărată bătaie de cap, dar cu un plan bine pus la punct și atenție la detalii, poți transforma acest spațiu într-unul modern și funcțional. De la alegerea perdelelor potrivite până la instalarea unui sistem eficient de filtrare a apei, fiecare element contează în crearea bucătăriei perfecte.

Mapamond

1.000 de zile de război în Ucraina. Zelenski, în Parlamentul European: „Trebuie să punem capăt acestui razboi în mod corect şi echitabil''
Parlamentul European a ţinut marţi o sesiune plenară extraordinară cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a marca 1.000 de zile de la invazia totală a Rusiei în Ucraina, potrivit Agerpres.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici