Pentru a nu avea incidente in timpul summitului Bancii Centrale Europene, care se va desfasura la inceputul lunii mai, Spania a luat decizia sa suspende Tratatul Schengen si sa reia controalele la frontiera cu Franta - blocand persoanele nedorite. Masura a intrat in vigoare sambata.
Schengen are toate sansele sa nu mai fie asa cum l-am cunoscut, un spatiu al liberei circulatii: Franta si Germania vor sa existe "portita" restabilirii controlului la frontierele nationale pe timp de 30 de zile atunci cand se constata o deficienta la una din frontierele externe. Ministrul francez de interne, Claude Gueant, si cel german, Hans-Peter Friedrich, vor sa promoveze initiativa la reuniunea din 26 aprilie din Luxemburg.
Poliţiştii de frontieră au reţinut, în dreptul localităţii Câmpia, trei tineri afro-asiatici cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, care se îndreptau dinspre frontiera cu Serbia înspre România. Aceştia intenţionau să tranziteze ţara noastră pentru a ajunge în spaţiul Schengen.
Liderii statelor Uniunii Europene au convenit sa amane pana in septembrie decizia cu privire la o eventuala intrare in spatiul Schengen a Romaniei si Bulgariei. Decizia luata joi seara, la Bruxelles, are la baza opozitia de neinduplecat a Olandei in chestiunea aderarii celor doua state.
Romania si Serbia au semnat joi, la Bruxelles, un protocol privind statutul minoritatilor din cele doua tari, ca o conditie pusa de tara noastra pentru a sustine aderarea statului vecin in Uniunea Europeana. In acelasi timp, Olanda refuza cu indarjire sa permita accesul Romaniei in spatiul Schengen!
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.