Experți europeni, care se află la Timișoara pentru a discuta soarta învățământului profesional, au fost prezenți la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” din urbea de pe Bega, pentru a vedea cum se desfășoară învățământul dual în oraș. Reprezentanții companiilor, cei care sunt motorul claselor duale, unde elevii fac cursuri la școală și practică în întreprinderi, spun că au nevoie de ajutor și din partea primăriei și din partea autorităților.
CCI Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş au încercat să găsească cele mai bune soluţii pentru orientarea tinerilor spre şcolile profesionale, totul în beneficiul firmelor care nu au de unde angaja personal calificat. Atunci când elevilor care ajung la vârsta liceului li se propune o asemenea clasă care să le ofere o meserie apare o problemă inedită: părinţii.
În Timiș vor fi, în anul școlar 2018-2019, 14 clase de învățământ dual. Numărul nu este încă „bătut în cuie”, dar va deveni unul final în aceste zile. Învățământul dual are la bază solicitarea agenților economici pentru formarea acestor clase. Agenții economici au parte de scutiri de impozit și sunt obligați să asigure practica elevilor și o bursă lunară. În schimb au o „pepinieră” de unde pot alege viitorii „meseriași”, care se găsesc din ce în ce mai greu...
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, concerte și proiecții.
Ştiri din Timiș
O oră și jumătate au dezbătut, joi, aleșii locali din Timișoara propunerea administrației Fritz ce privește impozitele și taxele locale. Însă proiectul nu a întrunit suficiente voturi ca să fie aprobat de Consiliul Local.
Eveniment
Zece locatari din Timișoara s-au speriat foarte tare joi seara și au ieșit în mare grabă din locuințe după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament din blocul lor.
Cinema
Înainte ca seria de proiecții din acest an să se încheie, Cinema Victoria din Timișoara pregătește un program de patru filme, sub numele „Recomandările echipei”.
Ştiri din Timiș
The Secret Garden Books vă invită la târgul „The Secret Garden Pop-up”, unde veți putea găsi lucrări unice și creative, realizate de artiști locali.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea continuă seria de evenimente care amintesc de semnificațiile Revoluției din ‘89. Astfel, pe lângă Portalul Libertății, au fost montate instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție, pe clădirile a 19 unități de învățământ din oraș.
Ştiri din Timiș
În România, peste 500.000 de copii au avut în 2023 cel puțin un părinte plecat în străinătate. Situația din zona de Vest a țării este la fel de îngrijorătoare, aproape 50.000 de copii fiind în această postură.
1
Capitală Culturală
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, joi, la Timișoara de Alaiul colindătorilor.