Am putea avea o firmă serioasă care să se ocupe de deszăpezirea Timișoarei în noul sezon de iarnă. Reprezentanții Primăriei Timișoara au reușit să lanseze o nouă licitație și pun la bătaie mai mulți bani decât la prima procedură: aproape 8 milioane de euro pe patru ani și 2 milioane pe an. Au crescut și cerințele.
Monopolul SDM nu e de bun augur. Ca să scape de obligativitatea de a da salarii mari chiar și femeilor de serviciu, conducerea Primăriei Timișoara și SDM au decis să împartă atribuțiile societății de drumuri a municipalității. În vreme ce muncitorii de la termoficare vor spăla toalete, cei de la spații verzi vor face curățenie în clădirile primăriei.
Salariile tuturor angajaților SDM au crescut cu aproape 60 la sută după ce o ordonanță a Guvernului Dăncilă a majorat lefurile celor care lucrează în domeniul construcțiilor. Salariul minim în acest domeniu a fost stabilit la 3000 de lei brut și se acordă tuturor celor care lucrează la SDM, indiferent că vorbim de portari sau femei de serviciu. Primarul Nicolae Robu acuză faptul că legea a fost făcută pe genunchi.
O stradă de nici jumătate de kilometru are 56 de locuri de parcare, singurele amenajate de Societatea de Drumuri Municipale anul trecut din fonduri proprii, conform raportului de activitate al societății. Străduța despre care vorbim se află în Șagului și, coincidență sau nu, pe ea locuiește chiar șeful Direcției Drumuri din Primăria Timișoara, șeful celor de la SDM.
România
Rezultatele parțiale oficiale pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale contrazic proiecțiile exit-pollurilor, independentul Călin Georgescu reușind să îl depășească pe Marcel Ciolacu în preferințele alegătorilor.
Azi în Timișoara
Luni, 25 noiembrie, puteți merge la o proiecție de film, la un concert sau la expoziții.
România
În urmă cu o săptămână, Ludovic Orban, susținut de Forța Dreptei, a anunțat în cadrul unei dezbatere televizate între candidați că se retrage din cursa prezidențială în favoarea Elenei Lasconi. Cu toate acestea, cum nu a depus o cerere oficială în acest sens, eventualele voturi pentru el vor fi luate în considerare.
România
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică seara că estimările după alegerile prezidenţiale arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea, iar după rezultatele finale liberalii vor lua o decizie.
România
Votul românilor a fost pentru echilibru şi stabilitate, precum şi pentru lucrurile care contează, a declarat, duminică, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
6