După ani de aşteptări şi o mulţime de solicitări, filiala Timiş a Partidului Conservator ar putea primi în sfârşit un spaţiu de la Primăria Timişoara pentru a-şi face sediu în zona centrală a oraşului. Aleşii locali au respins de două ori, anul trecut, atribuirea unui spaţiu pentru PC Timiş.
Social-democraţii din Timiş se pregătesc intens pentru alegerile de anul viitor. În timp ce în Parlament se dezbătea moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, organizaţia PSD Timiş se întâlnea la Filarmonica Banatul din Timişoara pentru o ultimă conferinţă judeţeană de partid din acest an în cadrul căreia s-au aprobat listele de candidaţi pentru funcţiile locale şi judeţene.
Trei ministri ai Culturii au pus umarul ca Biblioteca Nationala a Romaniei sa aiba un sediu ultramodern. Acesta a fost inaugurat, joi, la Bucuresti: valoarea investitiei depaseste 130 de milioane de euro."E cea mai importanta investitie din cultura din ultimii 20 de ani", a afirmat premierul Emil Boc.
Filiala Timiş a Partidului Conservator va fi în continuare obligată să funcţioneze la Pasmatex, pentru că aleşii locali au respins, marţi, din nou, atribuirea unui spaţiu din zona centrală a Timişoarei, de pe strada Augustin Pacha, către organizaţia condusă de Maria Grapini.
După ce în primăvară consilierii locali din Timişoara au respins atribuirea unui spaţiu din zona centrală către filiala Timiş a Partidului Conservator pentru că acesta făcea obiectul unui proces, acum aleşii sunt invitaţi să voteze din nou pentru atribuirea spaţiului respectiv către organizaţia condusă de Maria Grapini.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
14
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.