După apariţia în presă a declaraţiei şocante a şefului celor de la Poli, acesta nu a dorit să admită că ar intenţiona se lege cu lanţuri de sediul UEFA. Vineri dimineaţa, el a spus că nu a făcut o asemenea declaraţie. „Nu există subiectul, nu am dat nici o declaraţie celor de la Fanatik. Eu sunt de câteva zile plecat din ţară”, a declarat, vineri dimineaţa, Marian Iancu.
Sigla Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a luat foc în noaptea de sâmbătă, din cauza unui scurt circuit. O autospecială a pompierilor a intervenit pentru a preveni un posibil incendiu.
Incepand din 14 septembrie, Ambasada SUA isi mută sediul intr-o noua cladire special construita in zona Baneasa, o investitie de peste 100 de milioane de dolari. Ambasada este situata pe strada Dr. Liviu Librescu numerele 4-6, denumita astfel in onoarea profesorului de origine romana care si-a pierdut viata incercand sa-si apere studentii in timpul atacului de la Universitatea Virginia Tech, din aprilie 2007.
Societatea Timişoara rămâne fără sediu. Consiliul Local Timişoara a respins, în plenul de marţi, un proiect de hotărâre care se referea la atribuirea spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, de pe strada Goethe nr. 2, din centrul oraşului, către Societatea Timişoara. La mijloc este europarlamentarul PDL Monica Macovei.
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii.
2
Editura Nemira avertizează că noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, fără autoare și literatură contemporană, poate reduce interesul pentru lectură și gândirea critică, și lansează o petiție pentru schimbarea ei.
Evenimentul caritabil „Santa Paws - Christmas is a Feeling” va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 10:30, la Tucano Coffee de la Iulius Town. Evenimentul face parte din seria lunară „La cafea cu blănosul” și este organizat pentru susținerea câinilor fără stăpân aflați în grija Asociației Furrytales – Povești cu blănoși.