Conducerea companiei de apă Szegedi Vizmu Zrt. a vizitat zilele trecute societatea Aquatim din Timişoara, pentru un schimb de experienţă şi identificarea posibilităţilor de dezvoltare a unei colaborări viitoare.
Decizie necruțătoare, luni seară, a magistraților de la Tribunalul Timiș. Ei au decis că foștii șefi ai poliției din județ să rămână în spatele gratiilor pentru încă 30 de zile.
În timpul audierilor de la sediul DNA, Sorin Muntean, șeful IPJ Timiș, dar și adjunctul său, Florin Bolbos, au aflat că sunt acuzați de abuz în serviciu. De asemenea, Marcel Crăciunescu, șeful Poliției Rutiere Timiș, este acuzat de luare de mită. Cu toții au ajuns în arest pentru 24 de ore.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, vineri, că şefii din primărie, la fel ca orice angajaţi, sunt protejaţi de legislaţia muncii şi nu pot fi demişi „după ureche”. Edilul-şef al Timişoarei nu a negat însă că strânge dovezi împotriva unor „monştri sacri” ai municipalităţii.
ORADEA - Trei din cei cinci şefi de spitale
executaţi prin ordin de ministru luni, ar fi fost
reconfirmaţi pe funcţii. Spitalele orădene
sunt în pericol dacă în zilele
următoare nu se va reglementa situaţia
conducerilor la acele unităţi unde şefii au
fost daţi jos din funcţii, opinează dr.
Gheorghe Oros.
La mai puțin de 140 de kilometri, Veliko Gradište, și în special stațiunea Lacul de Argint (Srebrno Jezero), îi așteaptă pe timișoreni să descopere „Litoralul sârbesc”. Destinația atrage deja de ani buni o grămadă de români, dar anul acesta reprezentanții orașului din țara vecină vin și cu mai multe oportunități.
Peste 460 de militari rezerviști, care provin din Ministerul Apărării Naționale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat, miercuri, MApN. De asemenea, sursa citată spune că șapte militari în activitate care se aflau în concediu de creștere a copilului au desfășurat, în mod nejustificat, activități în Congo.
3
La fel ca și majoritatea instituțiilor publice, și la Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va fi închis de Paște. Cu excepția biroului de înregistrare a deceselor, care va avea program de patru ore sâmbătă și luni.
Consilierii județeni au aprobat, recent, principalii indicatori tehnico-economici pentru noul pod peste râul Timiș din comuna Parța. Acesta va fi ridicat lângă Podul Turcului.
Vizitatorii vor avea acces gratuit în 4 și 5 aprilie la Muzeul Național de Artă din Piața Unirii.
FOTO. Autismul în imagini: o expoziție care te face să vezi altfel, la Centrul de Proiecte Timișoara
Cu ocazia Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a inaugurat miercuri, 2 aprilie, expoziția de fotografie intitulată „Poate și locul meu e aici…”.
Primăvara deschide sezonul de brunch-uri în Banat. Participanții vor avea parte de teatru, plimbări și mâncare sustenabilă.
3
Primăria Timișoara a lansat, în mai 2024, StopAbuz, „platformă de sesizare a unor cazuri de abuzuri patrimoniale”. În primele săptămâni au fost peste 100 de sesizări, primarul Dominic Fritz făcând public un caz chiar la câteva zile de la lansare. De atunci, au fost raportate și posibile abuzuri, dar majoritatea sesizărilor se referă la tăieri de copaci, deranjarea liniștii publice și gropi.
2