Cum oferta evenimentelor organizate în Timişoara se limitează în aceste zile la ceva concerte în cluburi, sârbii s-au gândit să ne dea o mână de ajutor pentru zilele de week-end. Pentru săptămâna viitoare, pe 22 şi 23 martie, la Vârşeţ va avea loc ediţia a opta a Vinofest. Ca dovadă că ei ştiu să facă turism şi să se promoveze, o delegaţie a municipalităţii localităţii sârbe s-a aflat vineri în oraşul de pe Bega.
Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, miercuri, că nodul hidrotehnic de la Sânmihai va fi rezolvat în curând pentru a permite navigația până în Serbia. Vizita unei delegații din țara vecină a readus în discuție și proiectul pistei de biciclete de-a lungul canalului Bega.
„O zi specială”, după cum a numit-o consulul general Lazar Manojlović, Ziua Națională a Serbiei a fost marcată, vineri, la Timișoara. Oficialitățile locale și județene au fost încântate să afle cu această ocazie că reprezentanții Consulatului General al Serbiei la Timișoara doresc să dezvolte relațiile de colaborare în diverse domenii cu vestul țării. Între proiectele acestei primăveri se numără inclusiv aducerea în Timișoara a tenismenului de rang mondial Novak Djokovic.
Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa au descoperit ascunse în autoturismul unui cetăţean sârb 7.098 pachete ţigări, pe care acesta intenţiona să le comercializeze în România.
Titu Bojin, preşedintele în exerciţiu al Cooperării Regionale DKMT a declarat că doreşte „relansarea activităţii din euroregiune” şi că Serbia, aflată în pregătirile de preaderare la UE, poate deveni pentru Timiş un partener important în dezvoltarea unor proiecte comune.
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
România
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.
Sănătate
Marți, 26 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Conștientizării Importanței Detectării Deficitului de Fier. Cu această ocazie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara oferă consultații și analize gratuite.
România
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Educației cere aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor, bursele elevilor și alte cheltuieli aferente lunii noiembrie.
Ştiri din Timiș
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a aflat pe primul loc în rândul votanților din județul Timiș, cu 28,4% din voturi. Rezultatele sunt cele obținute după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de vot din județ.
Ştiri din Timiș
În urmă cu aproape patru ani, în februarie 2021, Primăria Timișoara lansa o hartă online unde puteau fi urmărite utilajele de deszăpezire și cele de salubrizare stradală. Funcția nu mai este disponibilă, în vigoare fiind un contract provizoriu. Se așteaptă finalizarea noii licitații, însă, din cauza unei contestații, aceasta încă este pe rolul instanțelor.