Zeci de etnici sarbi au protestat in strada, la Pale, in Bosnia, fata de arestarea lui Ratko Mladici, alte 500 de persoane s-au ciocnit cu Politia in Novi Sad. Fortele de ordine au avut de furca cu manifestantii si la Belgrad.
Fostul comandant de armata bosniac Ratko Mladici, cel mai cautat criminal de razboi din Europa, a fost arestat de autoritatile sarbe, confirmarea fiind facuta de insusi presedintele sarb Boris Tadic.
Se pot solicita între 250.000 de euro şi 2 milioane de euro pentru fiecare proiect. Turism, colaborări în domeniul învăţământului, sportului şi tineretului, promovarea identităţii culturale şi a tradiţiilor comunităţilor locale, protecţia mediului sau dezvoltarea IMM-urilor sunt domenii pe care se mai pot accesa fonduri europene în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.
Timişenii sunt aşteptaţi să participe în 28 şi 29 mai la spectacole, întreceri sportive şi întâlniri ale oficialităţilor din România, Ungaria şi Serbia, evenimente care vor avea loc la Triplex Confinium, locul de întâlnire al celor trei ţări. Granitele vor fi deschise între orele 10 şi 18, ora României.
La Consiliul Judeţean Timiş a avut loc miercuri o sesiune de informare privind programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia.