Astăzi, 13 mai 2011, se împlinesc 94 de ani de la prima apariţie a Maicii Domnului la Fatima. Biserica Greco-Catolică Sf. Maria Regina Păcii şi a Unităţii din Timişoara a dedicat întreaga zi acestei aniversări speciale, chemând credincioşii să vină să se închine statuii Maicii de la Fatima.
Biserica Greco-Catolică Sf. Maria Regina Păcii îi aşteaptă pe timişoreni în 21 mai, la ora 18, la un eveniment special: o Sf. Liturghie de vindecare, avându-l ca invitat pe părintele Anthony Saji, preot misionar din Congregaţia Sf.Vincenţiu Paul. Lăcaşul de cult din Parcul Doina ( zona Bălcescu), singurul din oraş şi doar al doilea din România unde, din septembrie 2006, se practică rugăciunea neîntreruptă, zi şi noapte, le prilejuieşte credincioşilor, greco-catolici, dar nu numai, o întâlnire cu un preot mai puţin obişnuit.